Adaptarile pestilor la mediul acvatic sunt foarte variate, si reflecta complexitatea mediului in care traiesc acestia. Adaptarile la mediul acvatic au permis extinderea raspandirii pestilor, pentru a se intalni peste tot in lume, de la marile joase si zonele fluviale, pana la lacuri din inaltimile montane.

Unul dintre cele mai importante adaptari ale pestilor la mediul acvatic este controlul flotabilitatii. Un stomac special eliberat cu gaze, precum si cantarul sau vezica natatorie, ajuta la gestionarea flotabilitatii si a punctelor de plutire in apa. Unele specii au, de asemenea, modificat tesuturile corpului pentru a preveni scufundarile prea mari.

Adaptarea cutanata este, de asemenea, importanta pentru supravietuirea in mediul acvatic. Pielea unei specii de peste este acoperita cu mucus, ce permite lubrifierea si reducerea frectiunii ca urmare a rezistentei la indoire. Pestii au, de asemenea, adaptat riduri care ii ajuta sa se strecoare prin curentii aposi si sa mearga impotriva lor.

Adaptarea musculara a pestilor ca urmare a mediului acvatic include modificari in dispozitia musculaturii lor care ii ajuta la flotabilitate, precum si modificari in compozitia si cantitatea musculaturii pentru a maximiza viteza la propagarea undelor.

Adaptari la miscare si orientarea in apa ajuta la evitarea prazii si la cautarea hranei. Ochii pestilor au evoluat pentru a-i ajuta sa se adapteze la schimbari ale luminii subacvatice, sau chiar sa functioneze in intuneric total. O alta adaptare este puterea de a detecta miscarea electrica a hranei pentru a se orienta.

Desi pestii sunt adaptati pentru mediul acvatic, majoritatea sunt mai multi dintre ei totusi capabili sa traiasca si in zone uscate. Adaptarile pot include schimbari in compozitia si cantitatea mucusului de pe suprafata lor pentru a preveni deshidratarea, precum si o marire a dimensiunilor plamanilor pentru a asigura o oxigenare adecvata pentru perioade indelungate.