Activele imobilizate reprezinta un element important al capitalului unei companii, deoarece sunt acele bunuri care nu se circula prin vanzare sau schimbare. Aceste active includ mijloace fixe cum ar fi cladiri, echipamente, proprietati intelectuale, masini etc., precum si alte bunuri durabile utilizate in scopuri comerciale, financiare sau de operare. Activele imobilizate se deosebesc de activele circulante, care ar putea include stocuri de produse finite, stocuri de materii prime sau produse partial prelucrate sau marfuri aflate pe drum.

De obicei, activele imobilizate nu se transforma in numerar sau intr-un alt active pe o perioada de 1-2 ani. Aceste active se folosesc pentru a sprijini cifra de afaceri a companiei, pentru a furniza materiale sau servicii, sau pentru a obtine venituri. Furnizorii de materii prime si produse finite, precum si departamentele de vanzari, sarcinile comerciale si activitatile de cercetare si dezvoltare pot depinde de activele imobilizate.

Evaluarea activelor imobilizate este un proces complex, care implica planificare si alti factori de decizie. Legislatia fiscala poate presupune limitari asupra recuperarii investitiilor in activele imobilizate, cum ar fi durata deprecierii activelor provenite din invatamant sau dotarile unui cabinet medical. De asemenea, activitatea poate depinde de nivelul de uzura si de functionarea activelor imobilizate. Prin urmare, un cadru de evaluare al activelor trebuie sa ia in considerare informatiile specifice activitatii respective si circumstantele.

In general, activele imobilizate sunt considerate un investitie cu risc scazut, care genereaza cheltuieli uneori mai mari decat valoarea lor. Cu toate acestea, activele imobilizate pot fi o investitie de durata, deoarece pot oferi un flux de venituri pe termen lung. Prin urmare, organizatiile ar trebui sa prevada costurile acceptabile legate de achizitionarea si utilizarea activelor imobilizate, precum si previziuni privind duratele lor de viata, inainte de a intreprinde o astfel de investitie.