Formarea munţilor este un proces lung şi complex care rezultă din interacţiunea dintre crusta terestră, acţiunile seismice şi interacţiunile geologice. Munţii pot fi formaţi sub două moduri principale – orogenie (formarea lor prin împingeri, presiuni şi încordare, datorită contracţiilor Pământului) şi volcani (formaţi prin erupţii volcanice şi acumularea materialului ce rezultă). În general, formarea munţilor este alcătuită din mai multe etape:

1. Subducţia plăcilor litosferice- Subducţia se referă la mişcarea de împingeri a plăcilor terestre. Această mişcare poate provoca presiuni mari asupra straturilor de rocă de deasupra, ceea ce duce la rezultatul final: formarea unei zone cunoscute sub numele de câmp tectonic.

2. Contracţia Pământului- Contracţia pământului se referă la strângerea straturilor inferioare rocilor din apropierea marginilor plăcii terestre, generând astfel acţiuni seismice puternice. Aceste acţiuni seismice sunt strâns legate de procesul de formare a munţilor.

3. Efuziunea magmei- Magma adânc în miezul Pământului are tendinţa de a se ridica înspre suprafaţă şi o face prin momentele tectonice formate prin subducţie şi contracţia pământului. Apariţia magmei ridicate la suprafaţă poate duce la formarea unui crater sau la formarea unui vârf de munte.

4. Denudare- Denudarea se referă la activitatea de degradare a suprafeţei pantei unei munti prin eroziunea naturala a solului, apei şi vântului. Pe măsura ce procesul de denudare se desfăşoară, suprafaţa munţilor devine mai abruptă şi urmează să-şi schimbe ultima formă.

5. Sedimentare – În ultima etapă a procesului de formare a munţilor, depozitele de sediment de origină marină, lacustră sau fluvială sunt aduse la suprafaţă prin intermediul curenţilor şi vânturi. Aceste sedimente sunt lasate în mai mulţi straturi, zona de sedimentare fiind mai sigură şi mai stabilă decât marginile plăcilor terestre.