Dreptatea lui Cuza a fost, in esenta, un sistem de legislatie care a reglementat modul in care se vor desfasura judecatile in Moldova in perioada dinastiei secolului al XIX-lea condusa de Alexandru Ioan Cuza. Acesta a introdus sistemul pe 20 august 1862 si a fost bazat pe sistemul german, in locul legislatiei vechi, care era mai apropiat de sistemul francez. Sistemul cuzaian a fost unul destul de modern si a inclus un cod de legi si a dati, proceduri si reguli pentru persoanele implicate in judecata. Acesta a inclus un Tribunal Supreme, care forma partea superioara a sistemului judiciar, si instantele subordante, care judecau cauzele in mod individual.

Printre prevederilel lui Cuza se afla prevederi despre dreptul de proprietate, reducerea timpului de judecata si chiar recunoasterea catorva drepturi ale femeilor inainte de a fi garantate oficial. Acesta a inclus si dreptul de la „cuvantul de aparare” pentru cei acuzati, precum si instituirea unor stimulente medicale si sociale pentru unele cazuri.

In general, prin Dreptatea sa, Cuza a introdus o varietate de legi pentru modernizarea Moldovei in acel moment si a urmat deseori modele de legi ale altor tari din Europa. Cuza a fost unul dintre primii suverani care a acceptat reglementarile privind egalitatea si drepturile asigurate tuturor subiectilor sai si a ajutat la dezvoltarea legilor moderne care exista astazi.