Regimul Fanariot a fost instaurat in Romania intre 1711 și 1821, prin reorganizarea politicii de echilibru intre Imperiul Otoman si Imperiul Austriac, adoptata de Austro-Ungaria și Rusia. Implantarea autorității fanariote a fost rezultatul eforturilor de a opri expansiunea Otomanilor în Europa și de a asigura păstrarea echilibrului de putere în această regiune. Acesta a fost, în această perioadă, unul dintre cei mai importanti factori în determinarea evoluției politice europene pe o perioadă lungă de timp.

Prin teoria echilibrului de putere politica, se înțelege sistemul de alianțe prin care statele se unesc pentru a-și menține libertatea și independența. Între 1711 și 1821, în politica europeană s-a instaurat un echilibru de putere între Imperiul Otoman și celelalte puteri europene, cum ar fi Austro-Ungaria și Rusia. Acesta a fost rezultatul unui soi de compromis susținut de Rusia și Imperiul Otoman. Țara noastră a fost unul dintre protejatele acestei alianțe.

Astfel, prin acest compromis, Romania a devenit ținta ambelor puteri străine și extrase uriașele resurse din teritoriul său. Acest lucru a dus la instaurarea regimului fanariot care a restricționat libertățile și a limitat drepturile românilor.

În același timp, politicile de echilibru de putere au prevenit și alte forme de expansiune a Imperiului Otoman în Europa. Acest lucru a ajutat la stabilirea unor alianțe solide și a menținut un echilibru de putere între cele două puteri.

Politica de echilibru de putere a fost un instrument important pentru întărirea unor legături politice și economice solide între diversele state și regiuni din Europa. Acest lucru a avut un impact puternic asupra evoluției istoriei Europei. Astfel, prin această politică, regimul fanariot a putut fi instaurat și mentinut pe o perioadă atât de lungă de timp.