Cele Sapte Laude Bisericesti au fost elaborate de criticii de inalta randuire din varful milenarei Biserici Catolice din secolul al VIII-lea, pentru a cinsti Nasterea Domnului Isus Iisus. Acestea sunt cantece care puncteaza liturghia desfasurata pe masura ce se merge de la toamna la Craciunului.
Prima Lauda este Magnificat, un cantec infatisat de Maria, mama lui Iisus (Luca 1). Acesta explica bucuria Mariei in aflarea vestii despre nasterea Fiului sau vorbind despre inaltarea Bisericii si a rostirii poporului evreu.
Al doilea este Benedictus, care este rostit de proorocul Zaharia atunci cand a intalnit pe Iisus, fiul lui Maria (Luca 1).
Al treilea este Nunc dimittis, cantat de Simeon cand si-a primit binecuvantarea lui Iisus, Mantuitorul (Luca 2).
A patra, Te Deum laudamis, este un imn adresat cerului pentru mantuirea lui Isus.
Al cincilea Imn, Aerem nostrum, a fost dedicat mantuirii lui Isus prin intermediul Fratilor lui Iisus (Marcu 12).
Al saselea, Confitebor, implora mila cu mintea, sufletul si trupul fiind dedicat Fiului lui Dumnezeu, (Marcu 10).
Iar ultimul imn din cele sapte Laude Bisericesti este Lauda Matutina, care se canta in zilele de Craciun pentru mantuirea lui Iisus, care a coborat pe pamant in modul sau milostiv pentru a salva lumea.
Celor Sapte Laude Bisericesti le sunt adresate cantari de lauda pentru mantuirea lui Iisus prin nasterea sa, prin invierea sa, prin marirea sa, prin venirea Duhului Sfant si prin creatia sa. Acestea sunt un cantec fervent despre faptul ca Dumnezeu ne-a si ne mantuie prin Isus – Mantuitorul poporului sau. Aceste cantari sunt inca tinute in vie in mijlocul comunitatilor de credinta din intreaga lume.