În limba engleză, există mai multe timpuri formate cu ajutorul verbelor auxiliare, cunoscute de asemenea sub numele de "verbe auxiliare", care sunt folosite pentru a oferi informații despre aspectul și momentul anumitor situații sau acțiuni. În principiu, verbele auxiliare se conjuga la viitor și trecut, pot fi folosite înaintea sau după alte verbe și nu au sens în sine; ele se alătură altei verbi pentru a forma structurele spațiului verbal sau a crea construcții laconice: "He will go."

Cel mai comun tip de timpuri formate cu ajutorul verbelor auxiliare sunt timpurile infinite, cunoscute sub numele de "formă continuă" sau "formă perfectă". Aceste timpuri sunt formate dintr-un verb auxiliar potrivit (folosit la prezent sau trecut, în funcție de context) și un infinitiv (forma de bază a unui verb). Cele mai frecvente forme sunt "to be" (la trecut și prezent) și "to have" (la trecut și prezent). Din aceste două elemente se formează 8 timpuri principale: Present Perfect, Present Perfect Continuous, Past Perfect, Past Perfect Continuous, Future Perfect, Future Perfect Continuous, Present Continuous și Past Continuous. De exemplu: "I have been wating."

Alte timpuri formate prin utilizarea verbelor auxiliare sunt "modale", care se folosesc pentru a transmite sentimente și informații despre posibilitate, permisiune, obligație, interzicere și nevoi. Aceste timpuri sunt formate dintr-un verb auxiliar potrivit și un infinitiv. Cele mai comune forme sunt "can/could", "will/would", "shall/should" și "must". De exemplu: "You must be careful."

În concluzie, în limba engleză există mai multe tipuri de timpuri formate cu ajutorul verbelor auxiliare. Ele sunt folosite pentru a oferi informații despre aspectul și momentul anumitor situații sau acțiuni și sunt formate dintr-un verb auxiliar și un infinitiv.