Prima unire a Principatelor Romane a avut loc in 1859 sub domnia Prim-Ministrului Alexandru Ioan Cuza. Decizia de unire a fost luata ca raspuns la cea de-a treia interventie a Puterilor Aliate, care au impus un nou domnitor roman, Alexander John Cuza.

Uniunea a scos Principatele din neutralitatea lor si le-a oferit o oportunitate unica de a prinde radacini in istoria tarii. In 1859, Moldova, sub domnitorul economistului liberal Moldovean, Mihail Sturdza, a acceptat propunerea de unire, iar Muntenia, sub domnitorul militar Alexandru Ioan Cuza, s-a alaturat Moldovei si si-a cedat domnia ei.

Prima unire a fost un eveniment considerabil din cadrul istoriei Romaniei, deoarece este recunoscuta ca unul dintre cei mai importanti factori care au contribuit la afirmarea identitatii tarii pe plan intern si international. Decizia a starnit multe controverse la vremea ei. Unii critici au respins ideea unirii, in timp ce altii au vazut-o drept un prim pas si o oportunitate de a dezvolta tara si de a aduce imporvlurile progresului occidental.

Cuza si-a dedicat restul activitatii sale politice realizarii obiectivului unirii si au navigat impotriva tuturor obstacolelor interne si externe care impiedicau procesul. Cu ajutorul reformelor sale administrative si economice adoptate, Cuza a fost responsabil pentru solidificarea unirii si construirea bazei unei tari mai unitare si mai coordinate.

Prima Unire a Principatelor Romane a marcat inceputul formarii Romaniei moderne, ceea ce a contribuit la progresul si dezvoltarea sa. Uniunea a stabilit de asemenea furca istoriei tarii si a contribuit la aprofundarea sentimentului de unitate nationala. A fost primul pas important catre afirmarea autonomiei si independentei tarii si a adus speranta si schimbarea inainte de organizarea acestui stat moderne.