Ii vedem pe batrani la o masa oarecare
Pe care-o poarta clipe de tihna si de reculegere.
Si oricat de trist ar canta hristos povara,
Vor rasari acolo printre ei stele din ceruri.

Batranii care mai sunt au un loc special in inimi,
Cu amintirea acelor vremuri ce-au trecut de-acum.
Povestesc despre lumea lor, despre cum era atunci,
Pe cand totul era vesnic si-am sa simtim regret.

Le e dor de trecut venite devreme-n dimineata,
Prin campuri, peste livezi sa urce colo sus,
Sa auda muzica trista a cumetrelor din sat,
Cu o raza de soare ce-o aduce primavara.

De parca s-ar intoarce inapoi in vechime,
Cand era o alta lume, o altfel de viata.
Asadar, toata frumusetea limbii vorbite,
Despre care se povesteste din gura-n gura.

Dar batranii care aici mai sunt prin discursul lor,
Ve-au linisti inimile in noaptea vesniciei.
Speram sa ne vindece, sa ne intareasca si sa ne lumineze,
Cu bogatiile lor, flerul si lectiile lor despre viata.