Mihai Eminescu a fost cel mai cunoscut poet român și autorul unora dintre cele mai renumite poezii din istoria literaturii. Una dintre cele mai scurte creeări ale săi a fost poezia intitulată "Cenușăreasa". În această scurtă poezie, Eminescu scrie despre pierderea simbolică a innocenței și povestea izbitoră despre cum dragostea adevărată rezistă la tot.

Versurile încep cu Eminescu lui descriind o imagine pozitivă și naivă a "Cenușăresei" ieșind la balul la care a fost invitată. El scrie, „Ridicându-se, sigură și veselă,/ Cu ochii albaștri strălucind dimineața/ Și-o floare în păr, Cenușăreasa/ Cobora frunzele mele de stejari”.

Însă pe măsură ce poezia merge înainte, Eminescu devine mai dramatic și mai trist, în același timp. El descrie mătăsurarea inimii sale de cât de mult trebuia să sufere Cenușăreasa și intonațiile sale devin tragice. Descriind Cenușăresei în toiul durerii, el recită, ”Așa se ducea bietul copil/ Supărat cugetă și chinuit,/ Cuprins de dor și de mâhnire/ Se lăsa noaptea să-l adie”.

În concluzie, poate cea mai scurtă poezie scrisă de Mihai Eminescu este „Cenușăreasa”. Acest poem simplu și captivant surprinde potențialul creativ al lui Eminescu de a folosi câteva cuvinte spre a reda sentimente profunde și sentimente puternice, și se presupune că este încă o mărturie a profundei sale înțelepciuni și abilități de a construi cunoștințe spirituale prin poezie.