Activele fixe sunt bunuri necorporale sau corporale pe care un angajator le procură în vederea furnizării de produse si servicii si care nu sunt destinate vânzării sau aruncaților. Acestea nu sunt vândute pe parcursul vieții lor, ci pot fi utilizate în mod corespunzător pe o durată mult mai extinsă.

În contabilitatea generală, activele fixe sunt adesea numite "bunuri corporale". Acestea sunt de obicei împărțite în mai multe categorii, în funcție de natura și durata lor: bunuri pe termen scurt și pe termen lung. Bunurile pe termen scurt sunt active fixe detinute pentru un an sau mai puțin, în timp ce activele pe termen lung sunt detinute mai mult de un an.

Intrarea activului fix în patrimoniu se face la momentul în care o entitate își extinde linia de produse prin cumpărarea sau procurarea lui. Acest proces este, de obicei, însoțit de documente contabile, cum ar fi facturi, chitanțe și alte documente similare. Aceste documente sunt folosite pentru a dovedi că activele au fost, de fapt, cumpărate sau procurate de către entități.

Data intrării activelor fixe în patrimoniu poate varia de la o entitate la alta. Uneori, intrarea activului în patrimoniu se face imediat, în momentul în care bunurile sunt cumpărate sau procurate. Alteori, însă, entitatea ar putea dori să amâne intrarea bunurilor în patrimoniu, până când activele sunt, practic, pregătite pentru utilizarea lor în procesul de producție sau pentru a face schimb cu ele.

De regulă, în contabilitate se face saltul de la activele corporeale (fixe) de la momentul cumpărării inițiale către înregistrarea lor în patrimoniu prin pierderi brute și corecții. Deci, data intrarii în patrimoniu a activelor fixe este data în care se face acest salt în contabilitate.