Caracterizarea directa si cea indirecta sunt doua metode prin care un autor poate prezenta personajele unui roman sau a unei povestiri. Diferenta dintre cele doua provine din modul in care sunt folosite aceste tehnici si informatiile pe care le furnizeaza.

Caracterizarea directa implica prezentarea directa a caracteristicilor unui personaj prin cuvintele sale sau ale narratului. Acest tip de tehnica descrie fizicul si personalitatea personajelor prin expresii si trasaturi specifice. De exemplu, un autor ar putea prezenta o descriptie directa a lui Tom, personajul principal din cartea sa, cu „Tom era un tanar de 25 de ani cu piele mata si ochii albastri”.

Pe de alta parte, caracterizarea indirecta se refera la modul in care alte personaje vorbesc despre un anumit personaj sau la regulile sale de comportament in situatii particulare. Intr-o scena de comportament indirect, autorul foloseste dialogul si actiunile personajelor pentru a sugera atributii care nu sunt explicite. De exemplu, daca un personaj îi spune lui Tom: „Îmi place cum te porti in prezenta mea”, cititorul poate deduce că Tom este destul de politicoas.

Caracterizarea directa si cea indirecta servesc ambele scopuri: descrierea unui personaj si insinuarea calitatilor sale. Insa, uneori, cea indirecta poate fi mai puternica deoarece ofera un sentiment mai profund si personal al felului cum arata si se comporta un personaj. De asemenea, prin modul în care personajele se raporteaza la un anumit individ, cititorul poate vedea comportamentele sale.

In sfarsit, pentru a-si crea o poveste cu personaje cu adevarat realisti, autorii trebuie sa foloseasca ambele forme de caracterizare: cea directa si cea indirecta. Fiecare tehnica ofera citate, actiune si detalii unice, pe care autorii le pot combina pentru a crea personaje vii si 3 D.