Tudor Arghezi a fost unul dintre cei mai mari scriitori români ai secolului XX. Este cunoscut pentru poezia sa profundă și nonconformistă, și „Cuvant” este una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale. Luată separat de restul operei sale, "Cuvantul" poate fi citit ca o metaforă ce reflectă problema omului de a se conecta la o existență mai înaltă decât cea a lumii pământene pline de suferință și tristețe. În acest sens, poezia pare să abordeze tema conectării spirituale și a căutării Dumnezeirii.

În poezie, Arghezi folosește metafora unui "cuvant" sau dorință, care poate fi exprimat dar nu poate fi împlinit pe pământ. În interiorul acestui „cuvant” se găsește cerul și luminile sale, care se presupune că sunt cele ce ne apropie de Dumnezeu. Arghezi se referă la acest țel spiritual al conectării ca fiind unul care ar trebui să fie ovăzuit de fiecare persoană, și nu trebuie neglijat. El utilizează versurile „Și vei răbda trăgându-l mai sus / Mângâindu-i genunchii și fața” pentru a indica dorința sa de a face ca eforturile spirituale ale omului să fie îndrumate de genunchi și față, pentru că acestea sunt partea sensibila a omului.

În opinia lui Arghezi, acest cuvant și această dorință de mai mult pot fi exprimate prin gesturi de compasiune, deoarece aceasta se găsește în inimile tuturor oamenilor și le poate ajuta să se apropie de un plan spiritual mai înalt. El conchide că este necesar să ai încredere în cer și în tine însuți în călătoria ta spre divinitate.

Cuvantul lui Arghezi este despre căutarea unui Dumnezeu care poate răspunde întrebărilor sale și întrebărilor sale, și despre cum omul poate încerca să dobândească această conexiune în lumea sa. Prin această metaforă, el propune o cale de purificare emoțională care poate ajuta pe cineva să se conecteze la ceva mai înalt, mai adânc și mai spiritual decât ceea ce există pe pământ. Acest „cuvant” sau dorință este unul din principalele subiecte ale poeziei, și este văzut ca fiind un factor cheie în conectarea cu Dumnezeu.