Poeziile despre lacurile naturale au fost scrise de-a lungul timpului, dar oul simbolismului si al magiei in jurul acestor aparent simpla sunt capturate perfect de catre Mihai Eminescu in poezia lacul. Tema principala a poeziei este aceea de a simti vindecarea, buna-dispozitie si linistea cea adusa de natura si mediul sau.

Eminescu foloseste o imagine literara a unui lac purtand numele Lacul, care este asezat intr-o frumoasa locatie a naturii. El ramane fascinat de privelistea oferita de lac si vrea sa se Bucure de romantismul sau. El invoca interventia spiritului lui Ovidiu, care este unul dintre cei mai mari poeti ai Romei antice in descrierea sa. Invoca poezia metaforica a lui Ovidiu despre divinitatea locului: „Bronza lacului si uscatul ascund/ Si albastrul pasarii stoluri voiciosti”.

Eminescu apoi evoca un sentiment de pace si bucurie prin descrierea unei vremi urbane: „Luna lari pare-n lumina ei” si „Din preajmarile Marii Negre/ ochii ti-i simti intorcii”. Fiecare element natural prezent – pasari, apa si lunile – aduc un seninatate si armonie in ecosistemul natural al lacului.

Aceasta poezie invita cititorul sa-si redescopere propria legatura cu natura prin acelasi tip de emotii si sentimente pe care Eminescu a simtit mereu cand scria despre lacuri si contextele lor. El invita cititorul sa se bucure de linistea lacului, sa-si gaseasca linistea interioara si sa fie mai conectat cu propriul simt al naturii.

In concluzie, tema poeziei lacul de Mihai Eminescu este ceea ce face ca natura sa fie atat de speciala si importanta pentru noi. Aceasta poezie invita cititorul sa simta sentimentul de conexiune cu natura si sa fie mai profund conectat cu aceasta. In plus, il invita sa retraiasca aceea misterioasa si minunata lume pe care acest lac il ofera, in care Eminescu simte si bucuura.