În limba română, cuvântul lui are o valoare morfologică deosebit de importantă. Cuvântul este un pronume posesiv şi marchează posesia unor obiecte sau persoane. De exemplu, spunem „cartea lui”, „prietenul lui” sau „ideea lui” pentru a arăta că aparţineu sau apartenenţa unui subiect.

Cuvântul lui se foloseşte, de obicei, în majoritatea cazurilor în combinaţie cu alte cuvinte sau construcţii sintactice. Acesta poate fi folosit şi în numeroase construcţii sintactice, iar semnificaţiile sintactice pot varia în funcţie de locul pe care cuvântul îl ocupă.

De asemenea, lui poate fi folosit ca un pronume politropic, ceea ce înseamnă că poate referi la mai multe persoane sau chiar animale deopotrivă. Acesta este, de asemenea, folosit pentru a exprima o relaţie cauzală sau o direcţie a mişcării.

Există şi cazuri în care cuvântul lui poate avea şi alte valenţe morfologice, cum ar fi semnificaţia de genitiv sau de obiectiv absolut. Aceasta aparţine de îndată, de fapt, unei alte categorii sintactice.

Morfologia cuvântului lui oferă lucrătorului literar cu mijloace importante de a exprima un mesaj în limba română. Modul în care acesta este folosit ne poate oferi informaţii despre persoana sau obiectul de care se referă, dar şi despre modul în care acesta este intenţionat. Trebuie avut în vedere faptul că morfologia cuvântului poate şi să schimbe însemnătatea, în funcţie de contextul în care este folosit.