Purinii sunt compuși organici ciclici care conțin anumite legături duble de azot, de obicei în formă de imidazol. Bazele purinice sunt baza structurală a unor nucleotide și, prin urmare, sunt importante pentru codul genetic și pentru viață. Alte molecule (adenină, guanina, citozina și uracilul) sunt derivate ale purinelor și participă la procesul conexiunii moleculelor în acizi nucleici.

Purinii sunt, de asemenea, un aditiv alimentar comun și sunt supranumiți "E-number", care denotă intoleranța crescută la astfel de compuși organici. Primul purin sintetizat artificial a fost xantina în 1851. De atunci, mai multe baze azotate purinice s-au sintetizat în laborator și au fost folosite pentru realizarea unor scopuri multiple.

Purinii cauzează intoleranță parțială în organism, deoarece acești compuși sunt dificil de metabolizat și pot declanșa reacții alergice la unele persoane sensibile. Există mai multe baze azotate purinice fiziologic active:

Guanina (G), care se găsește în ADN și se formează în cea mai mare parte din citozina (C) din ARN și în o mare parte din adenină.

Adenina (A), care apare în ADN și în o mică parte din citozina din ARN.

Citozina (C), care apare în locul guaninei în ARN și într-o mică parte din adenina din ADN.

Adenozina (A), care este un derivat al adeninei și se găsește în ADN și în ARN.

Glicina (G), un derivat al adenozinei care se găsește în ADN și în ARN.

Xantina (X), care poate fi convertită în inozitol în organism, deși nu are nicio funcție distinctă în biologia celulei.