Clasele sociale din Evul Mediu erau stratificate si controlate de legea feudala. Acestea sunt asa-numitele patru stari, si anume: nobilimea, clerul, burghezia si saracia imparatului. Fiecare clasa aducea impreuna o fortunata de drepturi si obligatii, care determinau puterea si statusul social al membrilor acesteia.

Nobilimea era cea mai inalta clasa sociala in cadrul feudalului. Acestia isi pastrau prestigiul prin impunerea si supravegherea legii feudale, manuirea armelor, luarea partii unui rege sau a unei armate in razboaie si posesia terenurilor, drepturile si privilegiile carora ascundeau in mod lucrativ si de rauvoitor afaceri. Nobilii isi organizau petreceri si palestre pentru distractia lor.

Clerul reprezenta cea de-a doua clasa in Evul Mediu, acestia au fost castigatorii spirituali, reprezentati de diferiti preoti, preoti, cardinali si capi religiosi. Cercetarea, interpretarea si explicarea manuscriselor legate de teologie si teoriile religioase erau obligatiile principale ale clerului. Acesta a detinut un rol mare in dezacordurile politice si culturale din acea vreme.

Burghezia consta in comercianti si mestesugari. Acestia au fost importanti pentru dezvoltarea economica si comerciala a continentului si au marcat inceputul unor mari descoperiri si inovatii. Mestesugarii si taranii au fost considerati a doua cea mai mica clasa, banuiti de a se impleti in afaceri interzise si de a umple buzunarele lor in detrimentul unor alte classesociale.

Saracia Imparatului a fost cea mai de jos clasa sociala in Evul Mediu. Acestia erau considerati cei mai saraci dintre cei saraci si au ramas abandonati si neglijati. Locuitorii acestei categorii erau obligati sa plateasca taxe inutile, nu aveau drepturi si erau subjugati oricarei autoritati de catre nobili.