Stilul romanic a fost unul dintre cele mai puternice stiluri artistice din perioada medievala, acesta fiind dezvoltat in Europa centrala, in special in Franta si Italia, in secolele XI – XIII. Acest stil se caracterizeaza prin a arata procesul evolutiei diferitelor stiluri artistice precum bizantinul si carolingianul. Principalele caracteristici ale stilului romanic sunt: simetria, ornamentatia, detaliile complexe si accentul pus asupra verticalitatii.

Simetria este o parte importanta a stilului romanic si include utilizarea simetriei axiale si diagonale, precum si simetria radiala. Acest stil are, de asemenea, tendinta de a folosi patternuri bazate pe simetria, cum ar fi cele folosite in grilajul vitraliilor.

Ornamentatia este un alt element caracteristic in stilul romanic si include toate formele de ornamentatie folosite in aceasta perioada, inclusiv sculpturile pierdute, brauri, frunze si flori.

Detaliile complexe caracterizeaza si stilul romanic si includ folosirea de modele, figurine si simboluri scolpate si vopsite pe piese de arta si constructii. Asemenea detalii complexe sunt adesea prezentate in moduri care transforma subiectul in ceva mai profund si mai spiritual decat simplele povestiri descrise in alte stiluri.

Accentul pus pe verticalitate este, de asemenea, un tras caracteristic al stilului romanic si se refera la modul in care unele piese de arta sau constructii sunt create cu accentul pus pe verticalitatea lor. Aceasta verticalitate se potriveste de obicei cu stilul romanic, care prefera sa exprime gratia si Cuceririle spirituals prin aranjarea arhitecturii, incat acestea sa arate puternic up-up. Acest stil nu se bazeaza pe forta si implica liniile cazute, ci mai degraba pe voluptatea si performanta emotionala.