Pronumele posesive sunt cuvinte ale limbii care fac referire la posedarea unui obiect sau a unei persoane. Acestea sunt folosite pentru a indica posesiunea sau apartenența unui anumit suflet.

Pronumele posesive pot fi de persoana a doua, cazul generic când persoana interogată utilizează un pronume posesiv la o întrebare, folosind cuvantul „tău” sau „lor”. De asemenea, și persoana a treia, sau a patra (numită și „posesivul neutru”), pot fi folosite. Exemple de pronume posesive de persoana a doua sunt: meu, tău, său și nostru. De exemplu, „Mircea a curățat casa mea” folosește un pronume posesiv de persoana a doua, în acest caz, „meu”.

Pronumele posesive sunt folosite în general împreună cu verbe de posesiune precum să deții, să posedi și a avea. Multe limbi au un sistem distinct de pronume posesive, de exemplu: Limba engleză are pronumele meu, tău și al meu, Limba franceză are pronumele mien, tien și sien, iar Limba rusă are pronumele meu, țău și a lui.

Pronumele posesive joacă un rol important în multi-cultura limbii, îndeosebi în cadrul conversațiilor între două sau mai multe persoane, deoarece fac referire la ceea ce cineva deține și poate fi folosit în multe cazuri, de exemplu: când se cumpără un produs, când se face o rugăminte, etc.

În concluzie, pronumele posesive sunt cuvinte folosite pentru a face referire la apartenența sau posesia unui obiect sau persoană. Acestea sunt pronunțate într-un număr de persoane, de la a doua persoană, la a treia sau chiar a patra persoană, iar acestea constau din meu, tău, său, meu, tien, sien, meu, țău și a lui. Fizic sau digital, pronumele posesive contribuie la conversație și la comunicare.