Verbele impersonale sunt forme verbale speciale folosite in majoritatea limbilor europene, in special in limbile romanice, cum ar fi limba franceza, limba italiana, limba portugheza si limba spaniola. Acestea sunt verbe nepersonale, care nu au un subiect si, in multe cazuri, nu se refera la o persoana, un obiect sau o entitate cu referire specifica.

Verbele impersonale se refera la situatii universale – ceva ce este cunoscut, a fost observat sau se presupune ca exista. Verbele impersonale sunt de fapt adesea verbe modale sau auxiliare, cum ar fi „a exista”, „a fi”, „a se parea”, „a se folosi” si „a se baza”. Acestea nu au legatura cu un subiect specific pentru a explica ceea ce se intampla sau uneori nici macar nu au subiect.

Verbele impersonale sunt forme verbale speciale folosite prin conjugare. De exemplu, in limba franceza exista o forma specifica de infinitiv pentru verbul „to be” sau „a fi”, numita siew. Aceasta forma nu numai ca poate fi folosita pentru a indica faptul ca un obiect sau entitata exista pur si simplu, dar de asemenea se poate folosi si pentru a exprima „relatii intre obiecte, persoane sau entreguturi” folosindu-se pentru a indeplini anumite actiuni.

Verbele impersonale sunt adesea folosite pentru a sugera ca exista un anumit fel de ordine in lume, sau pentru a da sensuri diferite verbale fara a folosi forme permanente sau nevariabile. De exemplu, se poate folosi „a se presupune” pentru a sugera o afirmatie, sau „a se imparti” pentru a indica o distributie. Aceste verbe le ofera vorbitorilor o modalitate mai deschisa de exprimare si articularea a ceea ce inseamna sa fii si sa faci in lumea lor.