Legea cainilor de curte (cunoscuta si sub denumirea de legea lui Caesar) a fost instituita in Roma antica si este considerata prima lege privind cainii. Acorda adapost si protectie cainilor domestici si restrangem anumite activitati (de exemplu, atacuri, lupte, etc.) care sunt considerate periculoase. Legea a fost promulgată în anul 451 î.Hr și stipula că orice roman care are un caine poate să-i dea acestuia un nume si sa aiba grija de el, dar trebuie să-i facă legile si sa-l pedepseasca.

Legea cainilor de curte a fost introdusa pentru a ajuta la controlul populației cainilor, limitând numarul lor și strazilor aglomerate. Acorda cainilor drepturi limitate, dar le-a conferit totusi un status special in societatea romana.

Legea cainilor de curte a servit ca o protectie pentru cainii domestici pe o perioada indelungata de timp si s-a dovedit deosebit de eficace. A contribuit la o creștere a încrederii și a responsabilității crescatorilor canini in randul populatiei.

În plus, această lege a influențat legile similare din țările moderne, cum ar fi legea responsabilității proprietarilor de animale de companie, ajutând la reglementarea relațiilor dintre caini și proprietari și limitând abuzul sau neglijarea cainilor.

De-a lungul anilor, legea cainilor de curte a ramas valabila, dar s-au adaugat mai multe prevederi si reguli care au mărit gradul de protecție pentru caini și oameni. Astăzi, multe state au legi care protejează câinii și sancționează proprietarii care nu le respectă.