In literatura exista o mare varietate de opere in care apare padurea ca loc de intamplare sau pe care autorul le foloseste simbolic. Acest loc intunecat si cu elemente nebanuite ofera personajelor masti in care se pot ascunde si isi pot trai lor experiente interioare, de exemplu reusite sau esecuri, dureri sau bucurii, tristeti sau invingeri.

O opera ce foloseste padurea ca simbol este „Padurea Spanzuratilor”, scrisa de Liviu Rebreanu in 1922. Masura in care acesta ne poarta prin labirintul intunecat al sufletului oamenilor, cuprinsi de anxietate si de un spirit de revolta, este deosebit de starnitoare si povestea are loc intre stejarii din padurea de langa satul Urziceni, ce adapostesc sufletele marcate de sentimente extreme.

„Hanul Ancutei”, scrisa de Marin Preda si publicata in 1959, foloseste si ea padurea ca loc intamplare, cazand sub volata intunericului si lipsei de solutii a personajelor sale. Acestea sunt cuprinse de un sentiment de tristete si deznadejde cauzat de dorinta lor interioara de a se schimba, pe care padurea parca o perpetueaza si o intareste.

"Punguta cu doi bani" de Alecu Russo, publicata in 1877 poarta si ea un vib de ingenuitate, si de intelepciune data de natura, gratie padurii ce devine refugiul lui Costache, eroul principal care gaseste in ea locul in care sa se refugieze si sa gaseasca raspunsurile care sa-i modifice perceptia asupra lumii.

O opera ce coreleaza suav sentimentul de libertate si obsesivitatea naturii este „Ramura cu ambrozie” a lui Mihail Sadoveanu. Cu simboluri intense, personajele sunt indeamna sa se abandoneze instinctelor si sa traiasca in interiorul cercului caldformat de padurea prea interioara.

Toate aceste opere prezinta padurea sub lumini si umbre si pot da spectatorilor sentimente diferite, de la frica de necunoscut, la emotia de a parcurge aceasta lume salbatica invizibila. Cu simboluri puternice si sensuri ascunse, ele poarta in sine puterea de a reda spectacolul spiritual al padurilor ce sunt pectionate in aceste opere literare.