Primul fus orar a fost instituit la data de 1 ianuarie 1884 in conformitate cu Conventia meridianelor Primei Internationale, semnata in Washington D.C., Statele Unite ale Americii. La eveniment au luat parte 11 state și 11 mari comunitati nautice si maritime. Obiectivul principal al Conventiei a fost de a stabili un meridian din care data, ora si longitudinile de referinta vor fi calculate si verificate la fiecare furnizor de informatii maritime.

Meridianul de 180 de grade a fost ales pentru a face calculele mai clare si usoare. Acesta a fost desemnat meridianul de referinta, prin care se pot calula fusurile orare ale lumii. Acest meridian se orienteaza de la partea de est a Pamantului pana la partea de vest, traversand teritoriul oceanic in ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Fus Zero” sau „Primul Fus Orar".

Primul fus orar este considerat fusul prin care trece meridianul de 180 de grade si este folosit pe scara larga pentru a defini datile si orarile folosite in calculele internationale si standardele la nivel global. De asemenea, fusul de zero grade este folosit si pentru a determina orele locale in multe parti ale lumii.

Avand in vedere ca aceasta convectie a fost semnata in 1884 si ca a fost apoi acceptata pe scară globala, fusul zero a fost primul fus orar acceptat in lume. Acest fus este, de asemenea, utilizat in calcularea datilor si a zonelor de navigatie. Inainte de a recunoaste fusul zero, Zonele de navigatie intalnite in trecut acopereau sectoare mari ale Pamantului si nu aveau un fus universal acceptat.