Amortizarea fiscala si cea contabila sunt moduri diferite de a repartiza costurile unei investitii pe durata lor de utilizare. Ambele practici implica reducerea valorii brute a unei investitii pe parcursul unui anumit interval de timp. Desi ambele metode sunt folosite de companii scopul pe care le servesc difera.

Amortizarea contabila se refera la reducerea valorii brute a unei investitii pe parcursul unei perioade de timp calculate pe baza unor principii contabile specifice care au ca scop repartizarea corecta a costurilor incesite in intreaga perioada de amortizare. Exista trei principii contabile elementare in ceea ce priveste amortizarea contabila: principiul costului, principiul perioadei programate si principiul utilizarii. Aceste principii sunt utilizate intr-o maniera realista pentru a se oferi o dependenta in ceea ce priveste taxarea in functie de modul in care se realizeaza profitul si costurile.

Amortizarea fiscala se refera la reducerea valorii brute a unei investitii pe parcursul unei perioade de timp calculate pe baza unor mathode finianciar-contabile elaborate de agentiile fiscale. Aceste metode sunt folosite de aceste entitati pentru a estima cat de eficienta poate fi taxarea aferenta unei investitii in particular. Aceste metode sunt utile intrucotva si pentru companii – acestea pot folosi masurile fiscale pentru a-si reduce costurile si, in final, a-si maximiza profiturile.

Principalele diferente intre amortizarea fiscal si cea contabila sunt specificate de motivele diferite ale ambelor metode. Cu alte cuvinte, scopul in cazul amortizarii contabile este de a repartiza corect costurile pe tota durata de viata, in timp ce scopul in cazul amortizarii fiscale este de a minimiza impozitul pe profit pe care o companie trebuie sa il plateasca.